Balul de caritate

Este primul bal de caritate destinat tinerilor si are loc in Alba Iulia pe 8 noiembrie 2008.

Are doua obiective :
1. Strangerea sumei necesare de bani pentru a ajuta un baietel in varsta de 2 ani, care are nevoie urgent de un transplant de cristalin, aceasta operatie ajutandu-l sa-si recapete vederea. Baietelul a mai suferit la varsta de 8 luni o astfel de interventie care din pacate a fost efectuata la o varsta prea frageda, si care i-a creat grave probleme de sanatate, suferind acum de un mic retard si inceput de autism.
2.  Redefinirea notiunii de "eveniment monden" in randul tinerilor albaiulieni, facand un mic exercitiu de responsabilitate si constientizare.

Vor participa aproximativ 150 de tineri, reprezentanti ai doua cluburi LIONS, Lions Alba Iulia si Lions Sebes, primarul orasului si alte oficialitati, reprezentanti ai Districtului Lions Romania si Leo Romania.

Programul va cuprinde : cateva informatii despre miscarea lions si leo, prezentarea proiectelor Leo Fostress, concert de muzica usoara si populara, 2 scenete de teatru si o licitatie.

TINERETUL DIN ZIUA DE AZI … “

 

 

Nu de multe ori ne-a fost dat, noua tinerilor, să ne lovim de o asemenea etichetă…şi poate de multe ori am meritat-o, sau uneori ne-a fost adresată pe nedrept, oricum ar fi fost, riposta noastră a fost una dură sau poate n-a existat deloc. Unii dintre noi am fost mai norocoşi.De ce? Pentru că unii dintre noi am ajuns LEO! Şi datorita acestui fapt, am reuşit in primul rand să ne demonstrăm noua inşine valorea noastră apoi generaţiilor mai mari.Şi tocmai de aceea, echipa Leo FORTRESS Alba Iulia şi-a dorit sa ofere tinerilor albaiulieni şansa de a-şi cunoaşte potenţialul.      

Totul a început de la un exemplu valoros, Balul de caritate Lions Alba Iulia.Aici am avut şansa de a ne implica într-un asemenea proiect, de a-i înţelege amploarea şi valoarea. Încurajaţi mereu de către membrii Lions, am crescut, am învaţat iar apoi am indrăznit să credem în noi. Urmarea a fost una simplă şi justificată, am vrut şi noi un bal al nostru, un bal de caritate cu şi pentru tineri!

Am plecat de la o idee ambiţioasa, redefinirea noţiunii de “eveniment monden”în rândul tinerilor şi am sfarşit cu un scop nobil, strângerea de fonduri pentru achiziţionarea  unui cristalin în vederea realizării unui transplant de care un copil în vârstă de 2 ani are nevoie urgentă, acesta suferind si de un mic retard şi început de autism. Din acest moment, balul nostru a devenit o certitudine!

Am convins 200 de tineri că ei pot face diferenţa în viaţa acestui băiat, şi alături de ei am realizat un eveniment aşa cum nici noi n-am fi sperat… A început o seara de vis, o seara plina de eleganţă, de entuziasm şi curiozitate. Startul l-a dat filmul realizat cu ocazia împlinirii a 90 de ani de existenţă Lions “Celebrate Lions” pentru a face cunstiinţă invitaţilor cu amploarea mişcării din care gazdele lor fac parte, apoi au urmat speech-urile preşedintelui Leo Fortress Alba Iulia, Sergiu Huţanu, preşedintelui Districului  Leo 124 România, Florin Şomodi, vice-guvernatorului District Lions 124 România, doamna Adriana Cazan, vice- preşedintelui Club Lions Alba Iulia, domnul Viorel Jidveian şi nu in ultimul rand, speech-ul domnului Radu Şulea, membru al Clubului Lions Sebeş. Spectacolul a continuat cu waltz, chitară flamenco iar doi interpreţi ne-au încantat cu muzică live.

Punctul culminant al serii a fost, făra doar şi poate, licitaţia!Am prezentat un scurt filmuleţ,prin intermediul căruia persoanele prezete au putut cunoşte băiatul pentru care se aflau acolo, care s-a sfărşit cu încurajări video din partea lui Dan Bitman şi Simona Patruleasa,filme realizate special pentru evenimentul nostru. S-au licitat 19 obiecte cu sume neaşteptate, putând astfel, să ne mândrim cu suma de 7000 lei, sumă stransă in urma licitaţiei.

Acum, la final, nu putem spune decât că le mulţumim celor tineri, le mulţumim că sunt “ tineretul din ziua de azi”, le mulţumim ca vor şi ştiu sa ajute. Suntem extrem de mandrii ca facem parte din această generaţie, suntem mandrii că ne-au acordat atenţie, încredere şi şansa de a ajuta un copil.

Sperăm ca acest bal să devină o tradiţie cel putin la Alba Iulia, unde Clubul Leo Fostress a făcut un vis realitate!

Huţanu Crina Gilia

Vice-presedinte II District Leo 124 România

 

 



Comments